Cu siguranta cea
mai populara masina de raliu din lume, Mitsubishi Lancer Evo, si-a facut
simtita prezenta in mondialul de raliuri incepand cu anul 1996, cand
finlandezul Tommi Makinen castiga in mod surprinzator, primul sau titlu de
campion mondial. Era deja cea de a III a evolutie
a modelului Lancer pe care Mitsubishi o pregatise, insa era prima dezvoltata si
adaptata stilului de pilotaj al lui Makinen.
Acesta avea sa fie
doar inceputul unei povesti de succes ce a durat 4 ani, timp in care Lancer
Evo, ultima masina de Grupa A din mondialul de raliuri, avea sa ii aduca lui
Tommi Makinen inca 3 titluri de campion la piloti precum si singurul titlu la
constructori pentru Mitsubishi.
Mitsubishi Lancer Evo III |
Anul 1997 vine cu
schimbari importante de regulament in Camiponatul Mondial de Raliuri, schimbari
menite sa atraga un numar mai mare de constructori. Astfel, este introdus conceptul
WRC (World Rally Car), cu scopul de a inlocui Grupa A si a oferi o libertate
mai mare in alegerea solutiilor de dezvoltare a masinilor. Practic, o masina
WRC, trebuia sa fie bazata pe un model de serie produs in minim 2500 de
unitati, insa spre deosebire de regulile Grupei A, nu mai era necesara
producerea unui numar minim de 500 de unitati de serie cu specificatiile
masinii de concurs, ceea ce insemna o reducere semnificativa a costurilor. Iar
in privinta modificarilor, acestea puteau fi facute atat la sasiu, cat si la
motor, transmisie si cutia de viteze, dar in anumite limite impuse de catre FIA.
In acest context
Ford, Subaru si Toyota adopta inca din acel an noul set de regulamente WRC, in
vreme ce Mitsubishi, ramane la regulile Grupei A, probabil din considerente de
marketing (modelele de serie Lancer Evo
se vindeau foarte bine). Astfel, succesele pe care Mistubishi Lancer Evo
le-a obtinut in urmatorii ani sunt mai mult decat meritorii. Echipa de ingineri
si mecanici ai Mitsubishi Ralliart (echipa
de uzina), a folosit la maxim prevederile Grupei A, ba chiar a obtinut
cateva derogari din partea FIA in ce priveste modificarile ce le puteau aduce
masinii, pentru a tine pasul cu restul.
Mitsubishi Lancer Evo IV |
Adevarata reteta
succesului pentru Mitsubishi a fost insa, Tommi Makinen. Stilul sau de pilotaj
a fost implementat tuturor modelelor Lancer Evo, pentru a se putea bate de la
egal la egal cu modele WRC gen Subaru Impreza, Ford Focus, Toyota Corolla, Seat
Cordoba sau Peugeot 206. Singurul punct slab al acestei strategii era ca in
afara de Makinen, niciunul din coechipierii sai nu au reusea sa se acomodeze cu
masina. Drept urmare, Mitsubishi nu se putea lupta cu sanse reale si pentru
titlul la constructori.
Singurul care a
reusit acest lucru a fost Richard Burns, care in 1998, prin cele 2
victorii obtinute in Kenya si in Marea
Britanie, dar si prin restul clasarilor in
puncte, a ajutat Mitsubishi sa obtina dubla
in sezonul respectiv. Avea sa fie insa prima si ultima astfel de reusita a
constructorului japonez.
Mitsubishi Lancer Evo V |
In 1999 Tommi
Makinen reusea sa castige titlul mondial a 4 a oara consecutiv la bordul unui
Mitsubishi Lancer Evo, insa era din ce in ce mai clar ca acest lucru nu se va
mai putea repeta in anii urmatori, in conditiile in care regulile stricte ale
Grupei A, limitau posibilitatile de dezvoltare a masinii. Astfel ca in sezonul
2000, tandemul Mitsubishi Lancer Evo / Tommi Makinen s-a vazut depasit clar de
restul adversarilor, la final pilotul finlandez nereusind decat o clasare pe
locul 5.
Mitsubishi Lancer Evo VI |
Din 2001, FIA
obliga Mitsubishi sa adere la conceptul WRC, insa le acorda o perioada de
gratie pentru a-si pune la punct noua masina. Cu aceasta ocazie este lansat si
ultimul model Lancer Evo de Grupa A, denumit Evo 6.5, cu ajutorul caruia
Makinen reuseste ultimele 3 victorii pentru Mistubishi in mondialul de raliuri.
Trecerea la modelul Lancer Evolution WRC s-a petrecut la Raliul San Remo din
acelasi an si s-a dovedit un mare esec, in primul rand pentru ca nu era o
masina WRC pur sange, ci mai degraba una de Grupa A caruia i s-au adus mai
multe modificari.
Mitsubishi Lancer Evo 6.5 |
In Corsica, Lancer
Evolution WRC si-a aratat din plin limitele, cand Tommi Makinen a pierdut
controlul masinii si s-a rasturnat. Accidentul s-a soldat cu ranirea grava a
navigatorului sau Risto Mannisenmaki, a carui cariera s-a terminat practic
atunci, dar si cu decizia lui Makinen de a parasi Mitsubishi la sfarsitul
sezonului. Inlocuitorii lui Makinen, Francois Delecour si Alistar McRae, nu au
putut nici ei sa se adapteze cu noul Lancer WRC in sezoanele ce au urmat, chiar
daca japonezii au adus modificari esentiale masinii. Era tot foarte greu de
pilotat si avea mari probleme de fiabilitate, in ciuda diverselor solutii
tehnice incercate.
In urma
rezultatelor dezastruoase obtinute in cei 3 ani de la plecarea lui Makinen, cu
Lancer WRC, Mistubishi decide sa se retraga din campionatul mondial. Anii in
care au preferat sa mearga pe o masina de Grupa A in loc sa dezvolte una
conform standardelor WRC, i-au costat mult pe cei de la Mitsubishi. S-a creat
asftel, o adevarat prapastie tehnologica
intre ei si restul constructorilor, o prapastie
pe care oricat au incercat, nu au mai reusit sa o acopere.
Mitsubishi Lancer Evolution WRC |
Cu toate acestea, Mistubishi
a continuat sa dezvolte, cu succes, versiuni de Grupa N ale lui Lancer Evo, iar
la ora actuala, este cea mai vanduta masina de raliu din lume. Cat despre
Lancer Evo de Grupa A, acesta va ramane in istorie drept masina care a dominat
inceputul erei WRC, si care l-a consacrat pe Tommi Makinen.
Aici puteti vedea o
galerie de imagini cu diversele versiuni ale lui Mitsubishi Lancer Evo.
Surse foto: juwra.com, robson.m3Rlin.org/cars, crspics.com, favcars.com, facebook.com/WRR-World-Rally-Ranking
Surse foto: juwra.com, robson.m3Rlin.org/cars, crspics.com, favcars.com, facebook.com/WRR-World-Rally-Ranking
Iar in incheiere,
am pregatit un clip in care puteti arta
pilotajului lui Tommi Makinen la bordul masinii care l-a facut celebru.
Enjoy !
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu