Serban Andrei Sanu piloteaza in CNVCR un Renault Megane de grupa H3, o masina cu cutie secventiala si 2 roti motrice. A vrut sa vorbim despre prima lui cursa, cand s-a dat ca deschizator la Paraul Rece in 2008. Iata cum se face un debut, cu nevoie de indrumare, de incurajare. Cu dorinta de a demonstra dar si cu precautie:
Imi doream la nebunie sa ma dau la curse. Au trecut cativa ani de asteptare si studii si nu stiam cu ce masina sa incep. M-am hotarat sa achizitionez masina de debut a lui Christian Nistoran, un Golf 2. Imediat m-am apucat de scoala de pilotaj sperand sa apuc sa merg la o etapa pana la sfarsitul campionatului. Asa s-a si intamplat, datorita profesorilor mei, Manu Mihalache, Florin Hangu si Simon Arpad, carora tin sa le multumesc pentru tot sprijinul acordat. Cand am ajuns acolo si nu cunosteam pe nimeni, nu stiam ce trebuie sa fac, ma uitam dupa indrumatorii mei, nu erau...ce ma fac Doamne? Intr-un final reusesc, ma inscriu, fac revizia si plec acasa.Traseul il cunosteam cu ochii inchisi, asteptam ziua cursei. M-am intors dimineata sa iau masina din parcul inchis.....ce sa vezi, nu pornea, am inceput sa ma pierd....”e clar nu am ce cauta eu pe aici” imi spuneam. M-a ajutat prietenul meu Florin Rosca sa o pornesc si sa plec. Pe drum catre parcul service se opreste iar....”e clar asta e un semn, nu trebuie sa ma mai dau”. Ajung intr-un final in parc unde erau parintii mei si toti prietenii. Am incercat sa ma calmez, incepeau imediat urcarile si eu eram a-2-a masina la start. Il cautam pe dl. Hangu care imi spusese ca o sa ne vedem dimineata in parc, dar nu sosise inca. Un arbitru ma chema la start..., gata asta e, trebuie sa merg, eu am vrut sa ajung aici, eram coplesit de emotii, era primul meu start. Am trecut peste asta, am urcat si ma simteam mai bine. Cand cobor in parc pe cine vad....dl. Hangu, m-am schimbat la fata, eram alt om, simteam ca am pe cineva langa mine. De atunci toata ziua a decurs asa cum imi doream, ma obisnuiam cu masina, incepusem sa prind incredere si imi placea. A doua zi m-am trezit nerabdator sa ajung pe traseu. Cateva sfaturi de "PROFESORE" si start. Imi placea la nebunie, chiar daca am avut o mica rasucire intr-un viraj. Mergeam din ce in ce mai tare, incat la finalul zilei, cu timpul obtinut castigam clasa H3, daca mergeam in concurs.
Eram super incantat, ca sa nu zic de cei care erau cu mine...si foarte optimist pentru anul ce urma 2009, cand am inceput sa concurez oficial,ca sa zic asa.
Pe aceasta cale as vrea sa le multumesc tuturor celor care m-au sustinut si care inca ma sustin (sponsorilor, profesorilor, parintilor, prietenilor).
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu