marți, 6 august 2013

Piloti VTM: Mihai Beldie


Mihai Aurel Beldie conduce un BMW 120D si spune despre CNVCR ca reprezinta o a doua familie pentru fiecare participant. Atmosfera prietenoasa dar totodata dorinta de performanta creeaza dependenta, o data ce ai inceput nu mai poti da inapoi, gustul victoriei, doza mare de adrenalina si mediul organizat in care se desfasoara competitia face din acest sport un adevarat mod de viata. Iata ce ne povesteste: 

Multe amintiri ma leaga de Rally Dream Team; e ca un trigger care ma face sa ma gandesc la prima mea pasiune in legatura cu masinile. De cand ma stiu ador modul in care Fordul Escort RS Cosworth se impunea prin simpla prezenta. Dupa ce mi s-a pus pata pe Escort am inceput sa il urmaresc de cate ori aveam ocazia. Se intampla in 2006. Prima data cand am vazut-o live a fost la etapa de VTM de la Abrud. Mi l-am imaginat pe Cipi un erou ca avea sansa sa conduca asa ceva. Imi aduc aminte primul ac de par pe care franarea nu a fost reusita si ne-a facut sa fugim ca potarnichile! Atunci mi-am dat seama ca motorsportul poate fi si periculos. Pasiunea preluata de la tatal meu a continuat sa creasca si am debutat printre cei mari in 2009 la bordul unei Dacii Logan. La start s-a aflat si masina adorata de mine - Cosworth la bordul careia se afla Luci (cred ca etapa de la Teliu a fost si ultima aparitie a primei mele iubiri Fordul). Dupa ceva timp la start a aparut un BMW alb pilotat de Bogdan Ungureanu, o noua dragoste la prima vedere. Am fost maxim incantat si indragostit de felul in care arata BMW-ul ala alb! Sansa a aparut la inceputul sezonului 2013 cand, Eduard Tontsch mi-a oferit sansa de a pilota exact acea masina. In prima instanta am crezut ca visez, dupa care a venit si prima etapa de la Brasov unde m-am piscat la fiecare start sa ma asigur ca nu visez. Suntem la jumatatea sezonului, sunt lider la H3 si la Diesel si imi traiesc un vis. Multumesc tuturor!

Text redactat de catre Radut Motorsport.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu